Centenar „I. D. Sîrbu”

Centenar „I. D. Sîrbu”

Timp de citire: 3 minute

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean  Hunedoara, organizează în ziua de 22 mai, ora 1330, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, o manifestare cultural-educativă sub genericul „Centenar I. D. Sîrbu”.

Anul acesta, la 28 iunie, se împlinesc o sută de ani de la nașterea scriitorului Ion Dezideriu Sîrbu, unul dintre cei mai importanți intelectuali care s-au opus regimului totalitar și care a avut până în ultima clipă a vieții o conduită morală demnă.
Ion D. Sîrbu s-a născut la 28 iunie 1919 la Petrila, într-o familie de mineri. Primii patru ani de liceu i-a urmat la Petroșani, iar Bacalaureatul l-a dat în anul 1939, la Deva. Au urmat ani grei de front, după care s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie la Cluj, mutată la Sibiu după 1940. Aici l-a avut ca profesor şi mentor pe Lucian Blaga. La Universitate a fost asistent la catedra profesorului Liviu Rusu. În perioada studenţiei face parte din Cercul Literar de la Sibiu, alături de alte viitoare mari personalităţi ale literaturii române: Şt. Augustin Doinaş, I. Negoiţescu, Radu Stanca, Eta Boeriu, Nicolae Balotă, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruş etc.
În martie 1945, I. D. Sîrbu este licențiat magna cum laudae în Filosofia Culturii, cu teza De la arhetipurile lui C. G. Jung, la categoriile abisale ale lui Lucian Blaga. Îşi dă doctoratul cu teza Funcţia epistemologică a metaforei (1947). A fost conferenţiar de istoria literaturii dramatice la Conservatorul de Artă Dramatică din Cluj-Napoca (1947); conferenţiar de istoria artelor la Institutul „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1948-1950). După instaurarea regimului comunist, este înlăturat din învăţământul superior și a lucrat ca învăţător la Baia de Arieş (1950), profesor de liceu la Cluj (1951-1955), secretar de redacţie al revistei „Teatru” (din 1955). A debutat în publicistică cu articolul De ce?, în ziarul „Ţara” din Sibiu (1940), iar literar a debutat cu nuvela Duminica, în revista „Curţile dorului”, condusă de Lucian Blaga. În anul 1957 este arestat sub pretextul „omisiune de denunţ”, întrucât a refuzat să-l denunţe pe Lucian Blaga, persecutat în acea perioadă. A fost condamnat la 8 ani de închisoare pe care i-a petrecut la București, Jilava și Gherla, în lagărele de muncă forțată Salcia, Giurgeni și Periprava. Este eliberat în anul 1963, dar nu mai e primit în învăţământ, astfel că va lucra ca vagonetar la Mina Petrila, apoi şef de producţie la Teatrul din Petroşani. În anul 1964 se stabileşte la Craiova, cu domiciliul supravegheat, până în anul 1989, când, la 17 septembrie, se stinge din viaţă. În aceeaşi zi, pe scena Teatrului Naţional Craiova, unde a fost secretar literar, are loc premiera piesei „Arca bunei speranţe”. A trăit cu demnitate, în ciuda suferinței, a permanentei supravegheri de către Securitate, în ciuda faptului că din 1957 până în ultima clipă a vieții a fost urmărit și persecutat de un stat opresiv. Așa cum, cu o ironie amară a spus, I. D. Sîrbu a fost „multilateral traumatizat”.
Pe lângă cărțile scrise înainte de 1989, I. D. Sîrbu a avut o bogată literatură de sertar care a putut fi publicată doar după 1989: romanul Adio, Europa! și Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. Opera postumă cuprinde volumele: Traversarea cortinei (1994), Lupul şi catedrala (1995), Scrisori către bunul Dumnezeu (1996), precum şi alte şapte volume apărute la Editura Fundaţiei Culturale „I. D. Sîrbu”, cuprinzând publicistica, sub îngrijirea lui Dumitru Velea.
În anul 1991, în memoria sa, Teatrul din Petroşani a primit numele „I. D. Sîrbu” și tot în același an a luat ființă Fundația Culturală „I.D. Sîrbu”. La 15 februarie 1996 i s-a acordat post mortem titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Petrila „scriitorului petrilean de vocație universală”, iar în 2009 a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Petroșani. La Petrila există o școală care îi poartă numele și tot acolo se află Casa Memorială „I.D. Sîrbu”.
Întreaga viață și creație a lui I. D. Sîrbu, profilul său moral de excepție, vor fi expuse în fața publicului participant la manifestare. Ca de obicei, celor aflați în sală le vor fi adresate întrebări din subiectul prezentat, cei care vor oferi răspunsuri corecte fiind răsplătiți cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.
Ioan Sebastian BARA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii