Ceea ce se petrece în PSD-ul vulcănean arată că, de multe ori,...

Ceea ce se petrece în PSD-ul vulcănean arată că, de multe ori, în politică e ca-n tenis

DISTRIBUIȚI
IM000677.JPG

Nu mi-a fost deloc uşor, ca să aflu câte ceva din cele discutate joi după amiaza, în şedinţa, pot să-i zic fulger, a biroului politic al organizaţiei vulcănene a PSD.

Fără îndoială,

curiozitatea m-a împins de la început să-mi ciulesc urechile. Mai exact, din momentul în care, la sfârşitul extraordinarei din acea dimineaţă a consiliului local, primarul Gheorghe Ile i-a convocat pe aleşii locali pesedişti să onoreze cu prezenţa lor şedinţa respectivă. Deşi aş fi vrut să vin în ziarul de ieri cu ceva din cele ce s-au zis acolo, mărturisesc că mi-a fost imposibil. Doar ceva mai târziu am dat peste persoana care a cedat rugăminţilor asezonate, fireşte, că promisiunea că, legat de treaba asta, nu-i voi pemeni numele în vecii vecilor. Amin.

Mai întâi,

trebuie spus că însuşi primarul Gheorghe Ile, cel care convocase întâlnirea, nu a fost prezent la ea. Se poate ca, la ora aceea, să fi fost la poliţie, unde a dat o declaraţie în dosarul deschis după decesul fostului preşedinte al clubului sportiv vulcănean. Cum aceea este o altă poveste, voi reveni cu o altă ocazie pe tema aceasta foarte interesantă, se vorbeşte. Ca atare şedinţa a fost condusă de vicepreşedintele PSD Cristian Merişanu. Nu cred că mai e necesar să spun care a fost, de fapt, scopul acestei întruniri fulger. Viceprimarul a făcut reproşuri legate de faptul că, de la adunarea de dare de seamă şi alegeri încoace, se aude numai despre nemulţumiri şi nemulţumiţi. Or, el nu înţelege de ce este aşa, din moment ce orice nemulţumire sau situaţie asemănătoare poate fi adusă oricând, pentru a fi rezolvată, în discuţia biroului?

Cel care i-a dat replica a fost

Sorin Rosmenteniuc. De fapt, pare-se că tocmai el era cel vizat şi bănuit că ar fi tulburat apele cu anunţul acela cum că Merişanu ar urma să fie schimbat din funcţia de viceprimar. Rosmenteniuc nu a ascuns faptul că este încă unul dintre simpatizanţii lui Marin Coltescu, fostul preşedinte al organizaţiei PSD. Al cărui merit pentru tot ce a făcut acest partid în Vulcan, în anii trecuţi, a fost şters cu buretele de către Cristian Merişanu în declaraţia pe care el a făcut-o unui cotidian local. Apoi Sorin Rosmenteniuc a vrut să fie lămurit un lucru. El a întrebat-o pe autoarea articolului a cărui temă a fost preluată şi de celelalte ziare, iar aceasta i-ar fi răspuns a zis că informaţia cu schimbarea viceprimarului i-a fost dată de către un oficial. Or, cine să fi fost acel oficial?

În loc să limpezească

situaţia, pare-se că şedinţa de joi a tulburat şi mai mult apa care separă cele două tabere pesediste rezultate după alegeri. În ce-i priveşte pe susţinătorii lui Coltescu, al căror număr nu este de neglijat, la ei persistă încă bănuiala că, la alegerile acelea, ar fi existat o infuzie de votanţi aduşi în ultimul moment de către oamenii lui Ile şi ai lui Merişanu. Mai este, apoi, pe lângă altele, nemulţumirea legată de înlăturarea – sub dictonul “Să-i promovăm pe tineri!” – din conducerea organizaţiilor de cartier a tuturor pesediştilor vechi care l-au preferat pe fostul preşedinte Marin Coltescu.

Chiar dacă actuala conducere locală

a PSD Vulcan vrea ca imaginea organizaţie să pară una de coeziune, de neclintit, având un singur scop şi o singură voinţă, se vede cu ochiul liber că treburile nu stau chiar aşa. Pesediştii mărunţi sunt băgaţi în seamă doar la alegeri, când trebuie lipite afişe şi număr mare de participanţi la defilările şi mitingurile electorale. Ar mai fi de spus multe pe tema dezbinării existente în PSD Vulcan, dar mai este timp de vorbit despre asta. Până una-alta, pot să-i asigur şi pe unii, şi pe alţii că sediul PSD Vulcan rămâne acolo unde e. În privinţa asta dă asigurări însuşi Marian Coltescu, cel căruia, când era mare şef politic, i se închinau şi-i scuturau reverul de scame inclusiv cei pe care el i-a crescut, vorba aia, la sân, ca să ajungă mari în partid. Dar aşa-i în tenis. Pardon, în politică!

Gheorghe OLTEANU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii