Cea mai bună sportivă a județului stă acasă

Cea mai bună sportivă a județului stă acasă

DISTRIBUIȚI

Trei dintre atleții români calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo salută decizia CIO de a amâna cea mai importantă competiție sportivă din lume.

Florentina Iușco, Alina Rotaru și Alin Firfirică mai au de așteptat un an până să ajungă în Japonia, cred că amânarea competiției din Japonia este cea mai bună decizie luată de Comitetul Internațional Olimpic și afirmă că în aceste momente tot ce contează este sănătatea lor și a familiei.

Sportiva legitimată la LPS Cetate Deva, Florentina Marincu –Iușco a declarat: „Această decizie este una așteptată de noi pentru că de câteva săptămâni nu ne mai putem antrena corespunzător și având în vedere că epidemia se agravează pe zi ce trece, trebuie să stăm în izolare și nu știm ce se va întâmpla până la anul. E o decizie mi se pare una foarte bună, pentru că oricum majoritatea țărilor sunt în carantină, iar sportivii nu se pot antrena. Mi-ar fi fost foarte greu să fiu foarte bine pregătită pentru o astfel de competiție”.

Florentina Marincu-Iușco este atletă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de săritură în lungime.

„Tot ce vreau să vă spun este să fiți responsabili, să stați în casă! Aveți grijă de familiile voastre! Eu stau în casă de multe zile, stau în izolare pentru băiețelul meu, pentru că el este sufletul nostru și vrem să îl protejăm pe el, în primul rând. E greu pentru toată lumea, dar mai ales pentru noi, sportivii, care eram obișnuiți să ne antrenăm în fiecare zi, dar nu avem ce să facem”, a mai spus Florentina Marincu- Iușco.

„Decizia ne afectează în mod direct pe toți sportivii calificați, implicit și pe mine, dar trebuie să înțelegem că această hotărâre a fost luată doar pentru binele nostru. Haideți să respectăm deciziile luate de către autorități și să stăm în casă și să avem grijă de familiile noastre” a declarat pentru site-ul federației române de specialitate, Alin Firfirică, atlet calificat și el la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în proba de aruncare a discului.

„Sunt tristă că s-au amânat Jocurile Olimpice, dar mai tristă sunt de ce se întâmplă, că sunt oameni care își pierd persoanele dragi și nici măcar nu pot ajunge la spital pentru a-și lua rămas bun de la ele. Tokyo 2021 cred că este cea mai bună alegere! Pentru mine este încă un an de așteptare pentru a reprezenta cu onoare România. Urmează un an plin de provocări în care vreau să îmi implinesc visul de a sari 7 metri. În aceste momente grele prin care trecem, trebuie să punem sănătatea noastră și a celor din jur mai presus de orice. Așa că urmați sfaturile autorităților și stați în casă ”, a spus și Alina Rotaru, atletă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de săritură în lungime.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii