sâmbătă, 16 decembrie, 2017

Administraţie

Administraţie

Dacă e să chibzuim şi să ne aducem aminte, minunea asta din turnul clădirii Primăriei municipiului Vulcan s-a mai petrecut. Dar nu, dintr-odată, chiar pe toate laturile sale. Un ceas sau chiar două mai...

• Cetățeni ai Văii Jiului, semnați în număr cât mai mare tabelele! Ieri, în sala Senatului a Universității din Petroșani și-au dat întâlnire primarii Văii Jiului (a absentat doar cel din Vulcan), cei mai importanți oameni...

Primăria Petrila a însărcinat Edil Sal Prest să reabiliteze canalul de preluare a apelor pluviale de pe strada Șoimilor. În această zonă au fost mereu probleme cu apa pluvială, primele inundații ale gospodăriilor fiind înregistrate acum...

Ca și anul trecut, și anul acesta Diacom Prestcom se va ocupa de racordarea iluminatului festiv la iluminatul public pentru perioada sărbătorilor de iarnă.  Anul trecut administrația locală a investit aproximativ 400.000 de lei pentru a...

Primăria Uricani a achiziționat 10 containere noi pentru depozitarea gunoiului menajer care vor înlocui containerele deteriorate de la punctele de colectare. Fiecare container are o capacitate de  1.100 litri, capac semirotund, este realizat din tablă galvanizată,...

Primăria Lupeni a achiziționat un echipament complet de salvare montană necesar intervențiilor Salvamont pe perioada sezonului de schi în Straja. Echipamentul a fost achiziționat la prețul de 5.842 lei de la o firmă din Oradea...

Edil Sal Prest Petrila achiziționează un buldoexcavator multifuncțional, atât pentru a interveni pentru perioada de iarnă, la deszăpezire, cât și pentru a se folosi de utilaje în intervențiile edilitare de altă natură. Pentru achiziția acestui...

La capătul dinspre Dincă al podului de mai sus de magazinul „Profi” din Vulcan este amplasată o tablă care avertizează că este interzisă aruncarea gunoaielor în albia pârâului Morii. Ei bine, fiind la centru, cum...

Un anunţ amplasat pe un gard de lângă locul de joacă pentru copii din Parcul „Avram Iancu” din Vulcan vorbeşte despre faptul că acesta va fi pus la punct de către SC Pregoterm SA. Numai că...

Încă nu există un rezultat clar al câştigătorului licitaţiei pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor de la grădiniţa care ar trebui să funcţioneze lângă corpul vechi al Şcolii Gimnaziale „I.G. Duca” din apropiere de casa de...