Călan. Lansare de carte Gelu Crişan

Călan. Lansare de carte Gelu Crişan

DISTRIBUIȚI

La sfârşitul săptămânii trecute, la Călan, scriitorul Ioan Gelu Crişan şi-a lansat cel de-al patrulea volum de autor, „Catrene preparate şi-mbucate”.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Călan 1387” şi au participat la el prieteni ai scriitorului, membri şi prieteni ai asociaţiei, precum şi alţi călăneni iubitori de cultură sau doar admiratori ai lui Ioan Gelu Crişan.lansare carte2

„Am fost onoraţi să avem printre noi pe scriitorii Nikolaus Rudolf Pilly, Daniel Lăcătuş, Simion Cozmescu, Violeta Deminescu-Jurca şi Marian Ciprian, alături de pictorul Gilbert Platinca. Într-o atmosferă extrem de prietenească, chiar familială, cu o caracteristică boemă deja cunoscută de apropiaţii asociaţiei noastre, am ascultat prezentarea savuroasă a volumului scriitorului, făcută de prietenul şi colegul nostru Simion Cozmescu şi am comentat savuros catrenele autorului dar şi cele improvizate ad-hoc de către colegii de breaslă prezenţi. Într-un cuvânt, un eveniment deosebit, simplu dar pretenţios, decent dar luxuriant, oferit comunităţii de către cei de la Călan 1387”, ne-au transmis organizatorii lansării de carte.

Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii