Călan. 280 de lei pentru o pretinsă deratizare

Călan. 280 de lei pentru o pretinsă deratizare

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 16 ianuarie, Poliţia  Călan a fost sesizată de către o femeie în vârstă de 76 de ani, din localitate,  despre faptul că a fost victimă a unei infracţiuni de înşelăciune.

Femeia le-a declarat poliţiştilor faptul că, în jurul orei 10:00, la locuinţa sa   s-au prezentat doi bărbaţi care au pretins că sunt „de la deratizare”.  Cum fiecare dintre noi face tot ce se poate să prevină infestarea cu rozătoare, propunerea celor doi i s-a părut femeii de bun augur.

Cu acordul propietarei, cei doi bărbaţi necunoscuţi au păruns în locuinţă şi au  pulverizat un lichid în baia aprtamentului, iar pentru aceeastă activitate femeia le-a plătit 280 de lei. Suma este exorbitantă, niciodată un astfel de serviciu nu va costa atât de mult, iar în al doilea rând, combaterea rozătoarelor nu se face cu vreum lichid, pesticid.

Mai târziu femeia și-a dat seama că a fost păcălită.  În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infractiunii de înşelăciune şi efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.

Recomandarea polițiștilor

 Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, iar înainte de a permite accesul în locuință unor persoane necunoscute, solicitați întotdeauna cartea de identitate și legitimația de serviciu.

  Fiți circumspecți la astfel de prestatori de servicii, mai ales dacă nu l-ați solicitat în prealabil sau dacă nu a fost anunțat din timp de administratorul de bloc/șeful de scară.

   Solicitați întotdeauna, pe loc, o chitanță/factură pentru orice fel de serviciu prestat la domiciliu. Refuzul sau sustragerea persoanei de a vă furniza o chitanță în schimbul banilor primiți, să vă dea certitudinea că aţi fost înşelaţi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii