Căile de access pre Cartierul Grigorescu, discutate de reprezentații Primăriei Deva cu...

Căile de access pre Cartierul Grigorescu, discutate de reprezentații Primăriei Deva cu cei de la CFR

DISTRIBUIȚI

Astăzi, 19 februarie,  reprezentanții CFR, cei ai proiectantului și ai constructorului căii ferate de mare viteză au fost convocați la Primăria Deva pentru o discuție aplicată despre căile de acces în Cartierul Grigorescu.

În momentul de față, în proiectul căii ferate de mare viteză, finanțat din fonduri europene, există prevăzute patru căi de legătură ale zonei Grigorescu cu restul orașului și anume:

– un pasaj auto + pietonal, cu descărcare în zona Săii Sporturilor, aflat în construcție

– 3 pasaje pietonale, în zonele străzii Bălata, Brutăria Neamț și stației CFR

Astăzi s-a discutat, pe planșe și în teren, despre mutarea pasajului pietonal din zona străzii Bălata în dreptul străzii Mureșului, pentru a fi mai accesbil locuitorilor din cartier, în principal copiilor care merg la școală și la cantina Mănăstirii Franciscane. A fost dorința locuitorilor căreia administrația i-adat curs.

Tot în zona străzii Bălata se dorește realizarea unui pasaj auto și pietonal. Astfel, zona Grigorescu va avea pasaje auto supraterane la ambele capete.

”Echipa cu care am discutat astăzi ne va sprijini pentru a obține avizele necesare. Discuția s-a purtat și în legătură cu sursa de finanțare. Încercăm, cu ajutorul reprezentanților CFR, să introducem acest pasaj în proiectul inițial, astfel încât finanțarea să fie eligibilă pe fonduri europene. Vom trimite memorii Ministerului Transporturilor și Ministerul Fondurilor Europene în acest sens. Șansele sunt mici, trebuie să fim realiști, dar încercăm – iar partenerii noștri de discuție de astăzi au fost extrem de cooperanți și deschiși pentru a ne sprijini, drept pentru care le mulțumesc public. În paralel, facem pașii necesari obținerii tuturor avizelor pe care le presupune această investiție, pe care , repet, o vom realiza oricum: dacă nu pe fonduri europene, o vom face fie pe fonduri guvernamentale, fie pe bani de la bugetul local”, a transmis primarul Nicolae Florin Oancea.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii