Axion în Poiana Pustnicului

Axion în Poiana Pustnicului

DISTRIBUIȚI

• Psalmul 111: „Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc”

Bun, frumos şi durabil este lucrul făcut cu sudoarea frunţii ! Parcă nimic nu emană mai multă sănătate decât cele realizate prin efort propriu! Oglinda reală a acestei afirmaţii se vede clar în Poiana Pustnicului, unde, alături de sănătatea trupului, sănătatea sufletului este cea întru care se lucrează, întâi de la Dumnezeu Atotputernicul, apoi de la slujitorii săi de pe pământ. De altfel, s-a spus dintotdeauna că a trăi adevărat înseamnă să trăieşti nu numai pentru tine, ci şi pentru cei din jurul tău. Aşa, omul se apropie de om şi, în credinţa dreaptă, creştină, apropierea de Cel de Sus şi de Om sunt precepte de urmat, sunt cele care subliniază apăsat şi lucrul ce se desăvârşeşte în Biserică. Asta mai înseamnă şi că omul se alătură cuvântului Mântuitorului Iisus Christos, cel care s-a apropiat de oameni până la sacrificiul suprem, suferind răstignirea pe cruce pentru ei.
Părintele Gherasim vorbeşte în cunoştinţă de cauză despre om, despre omenie; la el au ajuns diverse persoane care şi-au schimbat felul de a fi, schimbând o viaţă plină de păcate cu una prin care încearcă să recupereze ceea ce e cu adevărat dumnezeiesc, persoane care şi-au amintit că viaţa este, pentru om, cel mai mare dar divin, persoane care au simţit că locul numit Poiană e benefic…
Începuturile zidirii
Încă din 1990, povesteşte părintele, când am urcat prima dată în Poiană, a trebuit să curăţ, să desţelenesc, să scap de bălării şi de semiarbuştii care sufocau câţiva pomi fructiferi ce fuseseră sădiţi de mâna omului. Atunci am dat peste urmele bordeielor în care au locuit şi în care s-au rugat Cerului mai mulţi pustnici, cu sute de ani în urmă. Am găsit şi monede metalice, una era datată 1832 şi avea o valoare de 5, adică un fel de 5 bani, chiar pe locul unde se ştie că a stat timp de 45 de ani monahul  Ioanichie, care în acea perioadă nu a văzut faţă de om, nu a luat legătură cu lumea, tot timpul acesta s-a rugat la Dumnezeu. Erau şi vetre vechi, urmele unei fântâni, diverse ruine. Se mai ştie că pustnicul Ioanichie a fost chemat de arhiereul său la mănăstire, pentru a primi cinstirea de ieromonah, dar cuviosul a găsit o cale de a ocoli această cinstire, mai direct şi curat spus a fugit înapoi, în Poiană, fiind hotărât să rămână, prin rugăciuni, tot mai aproape de Dumnezeu. Însumi, trei ani am urmat această pildă, îndrumat şi de chipul său luminos, care apare într-o lucrare a pictorului Bisericii noastre, pictor care nu l-a văzut niciodată în viaţă… Dar acest tablou, fapt recunoscut de cei care l-au cunoscut pe monah în viaţă, este conform cu originalul! Ce pot să spun? Munca noastră este în slujba Domnului, şi acest adevăr l-am spus şi celor de la Parcul Naţional Defileul Jiului, care îşi are sediul în Sadu, când am cerut să se facă acte în regulă pentru acest aşezământ monahal. Trăim cu credinţa că aceste hârtii se vor face. Domnul director de acolo, Şerban, se arată a fi cu deschidere faţă de cele sfinte. Mă rog pentru el să-i dea Cel de Sus sănătate şi gândul cel bun. Dacă e s-o spunem drept, noi am ridicat aici, cu ajutorul  credincioşilor, prin muncă multă şi grea, cele care se văd. Oare nişte hârtii sunt chiar atât de greu de făcut, să avem şi noi linişte, pace şi siguranţă?!
Părintele care ştie ce este mina
Eu sunt obişnuit cu munca, continuă părintele, am plecat de acasă din satul Cerneşti, comuna Todireni a judeţului Botoşani la vârsta de 14 ani. Am lucrat 5 ani la „drumuri şi poduri”, apoi timp de  25 de ani în subteran la Mina Lupeni. Abia după aceea am dat curs chemării Cerului şi am venit la mănăstire. Eram hotărât să-mi închin viaţa Domnului, Bisericii, ştiind că dintotdeauna nimic nu a fost prea greu de îndeplinit pentru cei hotărâţi, şi că au dreptate înţelepţii când afirmă că „nu-i de ajuns să hotărâm ce trebuie să facem, ci mai trebuie să şi rămânem la ceea ce am hotărât”. Cu ajutorul lui Dumnezeu, asta am şi făcut. De aceea, mereu îmi repet că am urcat în Poiană ca să stau de vorbă cu Dumnezeu, să mă rog lui, repetând precum psalmistul: „Tu eşti Dumnezeul care face minuni; Tu ţi-ai arătat puterea printre popoare!”…  Da, cred că El ne va ajuta şi acum.
Apărătorii sfintelor lăcaşuri
E bine să privim în urmă şi să analizăm cele făcute, e bine să privim şi la realizările din actualitate, la cele care ridică până la rang de minune Poiana Pustnicului; doar aşa o să putem vedea mai bine şi mai clar, întru cele înalte, spre viitor. Părintele Gherasim spune că rugăciunile lui au fost ascultate. De aceea Dumnezeu, Fiul său Iisus şi Duhul Sfânt vor apăra aceste lăcaşuri. Amin!
Am pus aceste flori cu mult drag, să fie frumos,  să-i placă Domnului Dumnezeu şi omului. Numai că vin urşii peste noi, au răsturnat cuşca dulăului nostru peste bietul animal, alt rău nu i-or făcut, doar că, să vedeţi, se plimbă în jurul  Trapezei şi mâncă toată mâncarea din castroanele şi bolurile pentru pisici, credeţi aşa ceva?
Ne plimbăm prin Poiană şi admirăm această „viaţă nouă a Poienii Pustnicului”, în timp ce din seninul cerului şi din codrii încă plini de verdeaţă se aud triluri de păsări fericite şi îmi repet că şi credinţa noastră strămoşească face parte din Parcul Naţional.
Ioan Dan BĂLAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii