Aproape 350 de polițiști au semnat condica weekendul acesta

Aproape 350 de polițiști au semnat condica weekendul acesta

DISTRIBUIȚI

Weekendul acesta, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor-general de poliție Petre Tobă, aproape 350 de polițiști din structurile de ordine și siguranță publică, poliție rutieră, poliție transporturi, precum și din celelalte structuri ale Poliției Române au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranța traficului rutier și depistarea celor care comit fapte antisociale.

Din totalul efectivelor angrenate în misiunile din acest sfârșit de săptămână, peste 200 au fost de la structurile de ordine publică, aproape 60 de la poliția rutieră și circa 20 de la structura de investigaţii criminale.

Au fost monitorizate, în special drumurile naţionale care străbat judeţul Hunedoara, precum şi A1, care reprezintă traseele de deplasare dinspre judeţul Hunedoara către staţiunile turistice și zonele de agrement din întreaga țară.

De asemenea, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii au utilizat aparatele de înregistrare vitezei de deplasare a autovehiculelor, acestea fiind amplasate în cascadă.

Polițiștii de la transporturi sunt prezenți pe trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranță pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceștia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată.
Sonia LIBERESCU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii