Aninoasa. Ştiri şi pentru morţi şi pentru vii

Aninoasa. Ştiri şi pentru morţi şi pentru vii

DISTRIBUIȚI
HPIM1542.JPG

De la Nicolae Dunca, primarul Aninoasei, am aflat câteva veşti de interes cetăţenesc, pe care le-am consemnat mai la vale.

Şase, vine gazuuu`!
Prima veste bună este aceea că în sfârşit, după câteva amânări de date, gazul metan va exista şi în Aninoasa! Practic, dacă ar fi să ne luăm după ce ne-au spus câţiva cetăţeni de-ai locului, în momentul când va fi gaz pe conducta principală care traversează toată localitatea, va fi un „moment istoric”, mulţi cetăţeni ne mai crezând că acest lucru va mai fi posibil.
„Am emis certificatul de urbanism. Am obţinut toate aprobările, de săptămâna aceasta se apucă de treabă. Până la sfârşitul lunii acesteia, va fi gata lucrarea. Nu ne mai costă nimic, am plătit toată datoria celor de la TIM Cluj, vreo 320 de milioane de lei, bani de la bugetul local. La sfârşitul lunii iulie, gazul metan va fi tras până la primărie. Imediat ce va fi adus gazul, vom fi primii care ne vom branşa, pentru că dorim să ne montăm o centrală în instituţie. Din acel moment se vor putea branşa şi cetăţenii, după ce vor trebui să facă o cerere la E-ON Gaz. Am înţeles de la cei de la gaz că branşamentul la reţea va costa între 15-20 de milioane lei vechi, funcţie de distanţă”, ne-a declarat primarul Dunca.

Două locuri amenajate pentru picnic
A doua veste interesantă se referă la faptul că primăria a amenajat două locuri de picnic. „Am vrut să ne încadrăm şi noi în Legea Picnicului, care ne obligă să amenajăm astfel de locuri unde cetăţenii pot să meargă să-şi petreacă timpul liber. E vară, e cald şi de aceea ne-am grăbit să putem face aceste două locuri: unul în incinta fostei mine şi celălalt la Cabana Anena. Am montat acolo grătare de fier încorporate în beton, cu vatră de foc, mese şi bănci, coşuri de gunoi. Există acolo şi locuri unde se poate parca şi, bineînţeles, apă curentă. Vom înştiinţa populaţia cu afişe, că există aceste locuri de picnic, astfel că cine va fi prins de-acum înainte că face foc pentru grătare în alte locuri, va fi amendat”.

Capelă într-o fostă centrală
În sfârşit, aninosenii vor avea capelă conform standardelor europene. „O fostă centrală termică o amenajăm şi o facem capelă mortuară. Era acolo o clădire care avea doar schelet metalic. Trebuie ridicate zidurile din nou, pus acoperiş nou, apoi necesită tencuire interior/ exterior, amenajare de mai multe spaţii, montare de geamuri şi uşi, dotare cu utilităţi şi tot ce trebuie. Lucrarea costă undeva la 2,3 miliarde de lei vechi, bani de la bugetul local. Legislaţia ne obligă să construim această capelă, la fel, aveam multe cereri şi de la cetăţeni, astfel că am dat drumul la această lucrare. Capela mortuară va deservi toate cultele din localitate, taxa va fi zero lei. Am considerat că omul şi aşa are destule greutăţi şi e supărat când îi moare cineva drag, deci cum să mai punem şi taxă…”, ne-a declarat primarul Dunca.

Corneliu BRAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii