Aninoasa / Preocupări intense în 2018 

Aninoasa / Preocupări intense în 2018 

DISTRIBUIȚI

După ce a dat lovitura cu blocul social care va scăpa toată Valea Jiului de magherniţele şi cocioabele de la Iscroni, de lângă drumul naţional, administraţia aninoseană speră să mai dea o a doua lovitură pe linie socială, şi asta doar în câteva luni!

Bloc de locuinţe sociale şi Centru de zi pentru vârstnici în locul fostei cantine miniere
Subiectul de faţă este legat de fosta cantină a minei Aninoasa, pe care primarul Nicolae Dunca şi cei din executiv, cu sprijinul consiliului local, vor s-o transforme în bloc de locuinţe sociale şi un Centru de zi pentru persoane vârstnice. Până în 30 aprilie, când se deschide Axa de finanţare pentru oraşele mici şi mijlocii, primarul Aninoasei speră să reuşească cu partea birocratică ce ţine de proiect, mai cu seamă că în acest sens, la începutul anului, a prevăzut în bugetul local suma de 60.000 lei pentru acest proiect.
„Dacă vom reuşi treaba asta rezolvăm definitiv problema apartamentelor sociale, precum şi problema bătrânilor din Aninoasa care nu mai au pe nimeni şi sunt bolnavi şi singuri. Această clădire, ce a avut destinaţie cantina minerilor, poate fi transformată, în condiţiile în care partea de structură este neafectată. Cum în 30 aprilie se dă startul la proiectele europene pentru oraşele mici şi mijlocii, trebuie să venim şi noi cu acest proiect, altfel n-avem cum să facem ce ne-am propus. Să realizezi un asemenea proiect pe bani europeni devine un vis realizabil şi pentru Aninoasa, iar aninosenii merită aşa ceva, în condiţiile în care am avut două mine şi n-am mai rămas cu niciuna, iar problemele sociale sunt destule. Centrul de zi pentru persoane vârstnice va avea un cabinet medical, unde un medic şi personal calificat se vor ocupa de bătrânii singuri şi cu probleme sociale şi medicale. Tot în acest centru ne-am gândit să există o sală unde oamenii să poată să socializeze, să joace şah, table, remy sau cărţi, să se uite la televizor şi să se destindă. O să vedem ce alte lucruri mai cuprindem în proiect, poate o sală de masaj, o sală de sport medicinal… Cert este că săptămâna viitoare facem achiziţia pentru proiect şi pentru studiile geo şi topo, după care vom încerca să obţinem cât de repede toate avizele necesare depunerii proiectului”, a declarat pentru ZVJ primarul Nicolae Dunca.

Pe viitor poate vine vremea şi unui bloc ANL
Este interesant faptul că Aninoasa tinde să recupereze prin două proiecte decalajul avut faţă de alte localităţi ale noastre. Şi mai interesant este faptul că un alt proiect se află deocamdată în faza incipientă, dar la anul probabil că primarul îl va ataca. Este vorba de un viitor bloc ANL şi la Aninoasa. „Sunt şi familii de tineri pe la noi, care au loc de muncă, dar poate stau cu părinţii sau cine ştie pe unde… Poate că vine vremea să ne gândim mai serios şi la un astfel de proiect. O să vedem, deocamdată să terminăm cu aceste două proiecte de locuinţe sociale şi apoi ne vom gândi şi la un bloc ANL”, a mai subliniat primarul aninosean.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii