Aninoasa / 60 de miliarde lei vechi pentru 9 străzi

Aninoasa / 60 de miliarde lei vechi pentru 9 străzi

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Dunca, aflat în Capitală, ne-a dezvăluit faptul că miercuri, 17 ianuarie, cu o oră mai devreme, tocmai a semnat un contract de finanţare la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale.

Contractul a fost parafat în prezenţa celei care se ocupă de aceste contracte la PNDL din cadrul ministerului, pentru regiunea noastră, Voichiţa Bădescu. Contractul semnat vizează finanţarea lucrărilor de modernizare pe nouă străzi „de interes local” (după cum e denumit proiectul depus de administraţia aninoseană), fapt ce va face ca la sfârşitul lucrărilor, undeva la finele lui 2019, „străzile Aninoasei să devină în proporţie de 95% modernizate”, după cum a subliniat miercuri primarul Aninoasei.
„De anul trecut aşteptăm acest moment. După ce am reuşit modernizarea drumului principal ce leagă Aninoasa de Iscroni, împreună cu cei de la consiliu judeţean şi după ce din fonduri proprii am reuşit să asfaltăm şi alte câteva drumuri ce n-au văzut asfaltul de zeci de ani sau niciodată, acum venim cu acest proiect aprobat în care am inclus 9 străzi. Este vorba de străzile Dănuţoni, Costeni 1, Costeni 2, Mărtineşti, Uzinei, Gheorghe Doja, Republicii, Simion Bariţiu şi Cimitirului. Vor mai rămâne doar două străzi de modernizat, este vorba de strada Jiului şi de strada Progresului. Pe acestea vom încerca să le prindem pe viitor un alt proiect sau să le executăm din fonduri proprii. Vom vedea. Deocamdată sunt bucuros că am putut prinde această finanţare pe lucrări de modernizare la cele nouă drumuri. Vor fi lucrări complexe, asfalt nou, trotuare adiacente, rigole, tot ce trebuie”, ne-a declarat primarul Nicolae Dunca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii