Aici se vede nepăsarea lui Ile: Vulcanul acaparat de bălării

Aici se vede nepăsarea lui Ile: Vulcanul acaparat de bălării

DISTRIBUIȚI

De câteva săptămâni, vulcănenii postează la greu pe Facebook fotografii din cartierele orașului invadate de bălării de tot felul, înalte și peste un metru. Astea pe care le-am eu în pozele care însoțesc articolul sunt flori de vază, pe lângă ce mi-a fost dat să văd în altele.

Mai toată suflarea din Vulcan
se întreabă, dar nu-și poate da un răspuns privind această stare de lucruri nemaiîntâlnită cu ani în urmă. Unii sunt siguri că este vorba despre dezinteresul edililor localității. Oamenii cred că Gheorghe Ile s-a plictisit și că nu-l mai interesează ce-i prin oraș. În atare situație, subalternul lui cu cap lucios merge și el pe burtă, postează pe net, își ia salariul baban și nu zice nimic. E adevărat, nici că am auzit vreo interpelare pe tema asta făcută de vreun consilier local. Nu de la ai lui, pentru că aceștia nu ar avea curaj nici măcar să schițeze vreuna, ci de liberali, de la independent sau de la ceilalți trei, de la UNPR și PSR. Și, ca atare, în ședințele de consiliu local, îndeosebi la sfârșit de tot, primarul Ile aduce vorba numai despre ce-i convine lui.

Despre apropiatul faliment
al SC Pregoterm SA Vulcan a vorbit în treacăt. Ba, mai mult, a făcut pe miratul când a amintit de conturile bancare blocate ale acesteia, de parcă nu ar fi știut nimic despre colapsul financiar care a cuprins societatea. Dacă Angela Stoica, fosta lui iubită viceprimăriță până la un moment dat, nu l-ar fi provocat, în mod sigur că nu despica deloc subiectul. Dar, bag de seamă, nici pe consilierii locali nu-i prea interesează viitorul SC Pregoterm SA Vulcan. Să fi uitat ei că ea îi este subordonată Consiliului Local al municipiului Vulcan? Că toate hotărârile ce țin de activitatea acesteia au fost discutate și aprobate în consiliul local? Și, mai ales, că, la o adică, nu numai domniile lor care alcătuiesc actualul for legislativ local, dar și consilierii locali care au activat în mandatele anterioare, ar putea să dea cu subsemnatul? Asta, fiindcă, e clar – amintiți-vă numai de faza cu aparatele de contracurent vechi evacuate din punctele termice – Ile își va apăra pielea spunând că nu a luat de capul lui hotărârile astea!

La serviciul de
întreținere a zonelor verzi al SC Pregoterm SA lucrează, în prezent, șase persoane: două femei, trei motocosași și un șef. E clar că oamenii aceștia nu pot să facă față volumului mare de muncă de care ar fi nevoie, pentru ca Vulcanul să rămână fără buruieni și să arate bibelou. Se cosește mai mult prin zona centrală – în ultimele zile s-a lucrat pe o porțiune a dealului de peste drum de cinematograf, fiindcă se apropie nedeia -, în timp ce zonele dintre blocuri și parcurile au fost date la spate. Unii vulcăneni s-au resemnat și au purces ei înşiși la cosirea spațiilor verzi din jurul blocurilor sau i-au tocmit pe alții să facă asta. Dar ce te faci cu părculețele din preajma școlilor și a locurilor de joacă? Părinții copiilor se tem din ce în ce mai mult că ăia mici ar putea fi mușcați de șerpi sau înțepați de cine mai știe ce lighioane. Nu-i de râs. Să vedem, în caz de ceva, pe unde-și va scoate Ile ia când vreo câțiva bărbați nervoși vor intra peste el?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii