Adrian Farcaș: „Inter Petrila nu mai are forţa de anul trecut”

Adrian Farcaș: „Inter Petrila nu mai are forţa de anul trecut”

DISTRIBUIȚI

De loc din Valea Jiului, Adi Farcaș apără poarta celor de la Retezatul Hațeg și este unul dintre cei mai apreciați portari din Liga a IV-a.

Adrian Farcaș are 28 de ani și a ales că în sezonul acesta să apere poarta celor de la Retezatul Hațeg, echipă care a anunțat că se va lupta la primele locuri. De altfel, formația pregătită de Flavius Itul s-a întărit în această vară cu jucători experimentați. Chiar dacă a pierdut, greu, în prima etapă, în fața campioanei Inter Petrila, formația din Hațeg se anunță a fi un adversar incomod.
„Ne batem pentru un loc fruntaș în clasament, pentru că avem o echipă bună. Din punctul meu de vedere, Inter Petrila nu mai are forța din sezonul trecut. În partida cu noi a căzut fizic după prima repriză. Eu cred că CS Hunedoara este principala favorită la primul loc. Am jucat un amical cu ei și i-am simțit foarte puternici”, a declarat Farcaș. Reamintim că acesta a mai apărat poarta echipelor Hercules Lupeni, Minerul Uricani, CSM Vulcan, Jiul Petroșani și Cetate Deva.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii