Acțiune de împădurire în comuna Baru

Acțiune de împădurire în comuna Baru

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă 11 mai, tineri elevi și studenți din cadrul Asociației ”Dacii Liberi„  au plantat împreună cu elevii ai Școlii Gimnaziale  Baru câteva sute de puieți de brazi în zone de regenerare, esențiale pentru supraviețuirea pădurilor deja existente. Voluntarii au putut sa ajute la recuperarea naturii de pe Valea Streiului, o zonă superbă încărcată de istorie.

Voluntarii au fost susținuți de edilii Daniel Răducanu și Daniel Simion, iar expertiza și îndrumarea a fost oferită către echipa Ocolului Silvic ”Carpatina” din Petrila condusă de inginerul Daniel Firus. Alături de ei a stat și directorul școlii,  Noris Niculescu care la final i-a răsplătit cu diplome în semn de apreciere pentru gestul benevol dedicat naturii.

Aceasta a fost a treia ediție a campaniei de împădurire, anii trecuți Asociația ”Dacii Liberi” plantând în județele Cluj și Mureș, iar astfel de campanii se vor desfășura periodic și de acum în colo. Ne bucură faptul că tot mai mulți tineri conștientizează rolul vital al pădurilor pentru un viitor sănătos, educația fiind primul pas pentru realizarea unei schimbări în rândul societății.

Astfel de proiecte au ca scop atât îmbogățirea fondului forestier dar și un obiectiv esențial de educare a tinerei generații, prin responsabilizarea cu privire la importanța protejării mediului înconjurător.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii