5000 de mineri reconvertiţi în industria regenerabilă

5000 de mineri reconvertiţi în industria regenerabilă

DISTRIBUIȚI

Industria eoliană, prin Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA), propune un proiect ambițios de pregătire și reconversie profesională pentru persoanele din zonele dependente de sectorul producerii energiei din cărbune.

RWEA, împreună cu companiile din cadrul său cum ar fi Monsson – RESS și CEZ România, Ministerul Energiei și Universitatea din Petroșani, au în plan deschiderea unei Academii pentru Surse Regenerabile și Distribuție a Energiei Electrice în Valea Jiului. Academia își propune accesarea fondurilor disponibile prin Platforma pentru Regiunile Carbonifere în Tranziție, având în vedere că pe parcursul duratei de implementare a proiectului, de 10 ani, este țintită reconversia a aproximativ 5000 de specialiști în energie eoliană şi 3000 în distribuția de energie electrică pe an, pentru un total de până la 8000.
Abilitățile tehnice și profesionale ale tehnicienilor din sectorul minier sunt ușor transferabile către sectoarele energiei regenerabile și al distribuției de energie, iar certificările obținute în urma cursurilor de formare şi reconversie le vor permite acestora să lucreze în instalarea, operarea și mentenanța proiectelor regenerabile și a rețelelor electrice din toată lumea, cu beneficii salariale atractive.
„Într-un moment în care barierele din calea tranziției energetice au încetat să mai fie de natură economică, devine evident că aceasta trebuie să fie justă și echitabilă pentru a fi acceptată de întreaga societate. Iar România nu are doar un potențial semnificativ pentru creșterea cotei de energie produsă din surse regenerabile, dar și responsabilitatea de a asigura un viitor comunității dependente de activitățile miniere ce a contribuit de-a lungul timpului la industrializarea ţării. O tranziție energetică de succes include modernizarea economiei regiunilor dependente de activitățile de exploatare a cărbunelui și adaptarea la schimbările structurale si tehnologice, pentru a asigura un viitor comunităților din aceste regiuni”, afirmă Claudia Brânduș, Președinte RWEA.
„Prin acest nou proiect de dezvoltare a resursei umane din sectorul energetic consolidăm implicarea noastră în formarea noilor generații de specialiști. Alături de programul Ucenic Electrician derulat în licee și de parteneriatele cu universitățile românești, proiectul derulat împreună cu RWEA răspunde unei probleme de industrie, dar și cu un puternic impact social”, declară Ondrej Safar – CEO CEZ România.
Centrul RESS – Renewable Energy School of Skills din Constanţa, care va fi „clonat” în Valea Jiului, a pregătit până acum circa 4500 de oameni, la standarde internaționale (este membru GWO – Global Wind Organisation), cifră care îi include și pe cei pe care standardele îi obligă să revină la training în fiecare an pentru unele specializări. Aceștia asigură acum nu doar mentenanţa celor 3000 MW instalați în eolian în România, ci şi în afara ei, dezvoltând ţi un nou concept şi termen, de navigatori-eolieni. „Peste 95% din specialiștii în regenerabile – preponderant energie eoliană – din România, lucrează pe bază de proiect în străinătate și revin lunar în România, generând venituri mult peste media zonelor din care provin” spune Sebastian Enache, Director de Dezvoltare Monsson.
Necesarul de forță de muncă în domeniul distribuției energiei electrice în România este încă unul din punctele pe care își propune să le adreseze proiectul, prin realizarea în Tg.Jiu și Craiova, în sprijinul minerilor din cele două zone, a unor centre de formare și recalificare profesională pentru profesioniști în acest domeniu, cu implicarea CEZ România. Pe parcursul duratei de implementare a proiectului, de 10 ani, țintim reconversia a circa 3000 de mineri în profesioniști în distribuția energiei electrice.
În dezvoltarea acestui proiect, RWEA, Monsson – RESS și CEZ România au găsit în Ministerul Energiei și Universitatea din Petroșani parteneri deschiși, iar acest lucru este încurajator pentru realizarea cât mai rapidă a Academiei şi înlăturarea provocărilor din calea tranziției energetice și a modernizării sectorului energetic din România.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii