1868–2018. 150 de ani de povești ale cărbunelui de Valea Jiului (III)

1868–2018. 150 de ani de povești ale cărbunelui de Valea Jiului (III)

DISTRIBUIȚI

David Anstel
Scurtă călătorie în Ungaria şi Ardeal în primăvara anului 1862

Valea Jiului • Vulcan şi Pasul Vulcan • Cele două râuri şi traseul lor prin munţi • Zăcământul de aur şi zăcământul de cărbune • Văile învecinate Jiului

Pod peste Jiu 
De la câteva dintre multele văi adiacente Jiului există cărări în sus spre satele situate printre munţi. Acestea duc către panorame extrem de frumoase, conţinând un amestec de sălbatecă măreţie stâncoasă, suprafeţe foarte împădurite, asemănătoare parcurilor, acoperite cu cel mai des şi verde gazon, cheiuri adânci cu apa curgând sau căzând prin ele, şi întinse terenuri cultivate, împânzite cu case mici, albe şi pitoreşti. Cineva poate traversa o astfel de vale, iar urcând dealurile poate să treacă în următoarea.
Din vârf se observă panorame fantastice a munţilor din partea opusă, cu crestele înzăpezite şi nu foarte îndepărtate ale Parângului. În timpul urcuşului, priveliştile văii de dedesubt sunt foarte frumoase.
Ieşind din încântătoarea Vale a Jiului, pe drumul din direcţia opusă Vulcanului, traversăm râul pe un pod lung şi rezistent construit din lemn. Acest pod a fost reconstruit recent şi pare foarte trainic, dar abia rezistă atunci când râul se revarsă. Iarna, dacă s-ar întâmpla ceva cu podul, nu ar fi altă cale de a traversa podul pentru săptămâni de-a rândul, întrucât chiar şi vara, când nivelul apei este scăzut, există riscul să fii luat de ape în timp ce traversezi albia călare, iar când are un debit mare ar imposibil să reuşeşti fără să descaleci şi să înoţi.
Există numeroase podeţe ce pot fi traversate pe jos, făcute din trunchiuri de copaci înalţi aşezate din mal în mal. Uneori sunt aşezaţi câte doi copaci în linie de pe fiecare mal, suprapunându-li-se capetele, sprijinite în zona mediană de un stâlp robust bifurcat. Trecătorul poate, astfel, să exerseze acele ingenioase mişcări de balans, perfecţionate de Blondin când a traversat cascada Niagara pe o sfoară întinsă; dar, fără o experienţă şi un minim instructaj preliminar, nu este plăcut să te trezeşti mergând cu paşi nesiguri pe o scândură rudimentară lată de 9 inchi, pe deasupra unui râu rapid şi gălăgios, cu ape destul de adânci şi reci, sau că păşeşti de pe o astfel de scândură pe alta când eşti la jumătatea râului.

Trecătoarea mai înaltă dintre Vulcan şi Crivadia
Ca şi în cazul altor lucruri, te obişnuieşti cu o astfel de modalitate de deplasare, iar pentru mine întotdeauna a fost mai bună decât alternativa, mai precis, să călăresc prin apă adâncă până aproape de genunchi, fără a putea împiedica umplerea cizmelor cu apă şi fără a avea cu ce le usca pe timpul sejurului prin împrejurimi. Totuşi, caii sunt atât de acomodaţi cu a trece apa, încât nu prea există niciun pericol, deşi, în multe locuri, numărul pietrelor care se rostogolesc fac ca albia râului să fie periculoasă, fără să ştii unde pui piciorul. Podul de la Vulcan a fost construit pe baza ajutorului reciproc. Cei care nu aveau altceva au asigurat forţa de muncă, iar cei care îşi permiteau au dat materiale sau bani. A fost terminat repede şi are toate şansele să reziste.
De la pod, drumul urcă o distanţă destul de lungă pe Valea Crivadiei, iar apoi se îndreaptă pe un urcuş lung şi abrupt spre vârf, care aici desparte Jiul de Strei. Trecătoarea se află la cca. 1000 de picioare deasupra Văii Jiului, pe partea sudică, şi la 1.300 de picioare deasupra Streiului, pe partea cealaltă, diferenţa de 300 de picioare fiind diferenţa de nivel dintre adevăratelea vale muntoasă a Jiului şi Valea Streiului, care se deschide înspre Nord spre Mureş şi spre câmpiile Dunării.

Coborârea spre Crivadia
Coborârea de pe vârful trecătoarei spre Crivadia nu este deosebită, dar oferă multe privelişti plăcute. Ţinutul este diferit ca formă, dealurile fiind mai rotunjite, iar valea mai deschisă. Gresiile terţiare şi conglomeratele, precum şi măsurile de cărbune sunt, de asemenea, absente; mare parte a solului este cultivată şi peste tot sunt suficiente surse de apă.
(Capitolul IV, „A short trip in Hungary and Transilvanya in the spring of 1862”, profesor D.T. Ansted, London, printed by Woodfall and Kinder, Angel Court, Skinner Street;  traducere – Ivona Berceanu)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii