180 de carne de vânat găsite asupra unor braconieri

180 de carne de vânat găsite asupra unor braconieri

DISTRIBUIȚI

Joi, 14 decembrie, poliţiştii  Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Simeria au depistat în fragrant, la Rapoltu Mare,  trei bărbaţi din comună, doi în vârstă de 43 de ani şi unul de 34 de ani, care se întorceau de la o partidă de vânătoare ilegală, în cadrul căreia au împuşcat  două exemplare din specia mistreț, pe fondul cinegetic Bobâlna.

Cei trei, la vederea poliţiştilor, au încercat să arunce pieile de mistreţ, pentru a nu se da de gol.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic şi au ridicat de la persoanele implicate cantitatea de 180 de kg. de carne de vânat (carne ce provine de la tranșarea și eviscerarea mistreților capturați), precum și două puşti de vânătoare (deţinute legal de doi dintre bărbaţi) şi 42 de cartuşe de vânătoare.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii